Blog

Era odată ca niciodată un creștin leneș dar îțelept. Nimic din ceea ce făcea, sau mai exact nu făcea el nu prevestea poziția de conducere care urma să îi fie încredințată. Profesorii lui nu ar fi prevăzut niciodată unde sau cât de sus în structuri de conducere urma să ajungă acest om. Expresii ca: “brânză bună în burduf de câine” sau “de la sobă pân’ la foc, pentru leneș e mult loc”, sau “lenea e cucoană mare”, erau în mod obișnuit asociate cu “performanțele” lui. În schimb încet dar sigur, creștinul nostru a ajuns general în armata germană!

Așa ar suna o descriere a viziunii unui general din armata germană în secolul al XIX-lea. Ionuț Nistor (fără a preciza sursa) ne prezintă această viziune care nu poate să nu ne ridice însemnate întrebări din punct de vedere al slujirii și conducerii creștine. Care este rolul unui leneș înțelept în lucrarea creștină? Este loc pentru un astfel de lider în Biserică?

Lenea în viziunea unui general de armată

Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare strateg.

Imediat după numirea în funcție, a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a ofițerilor.

În acest scop, i-a evaluat după două criterii:

·                    gradul de inteligență (de la proști la inteligenți) și

·                    atitudinea față de muncă (de la leneși la harnici).

În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe / tipuri de ofițeri:

·                    A: prost și leneș

·                    B: inteligent și harnic

·                    C: prost și harnic

·                    D: inteligent și leneș

Ofițerilor din categoria A, proști și leneși, le-a dat sarcini simple și repetitive. Aceștia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca într-o bună zi să le vină o idee bună, dar mai important, nu creează probleme.

Moltke considera că ofițerii din categoria B, inteligenți și harnici, erau obsedați de micromanagement (se pierd în mărunțișuri) și, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofițeri de Stat Major. Acești ofițeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timp și întocmai, în toate detaliile.

Ofițerii din categoria C, proști și harnici, erau considerați periculoși. Moltke afirma că aceștia ar trebui să fie supravegheați permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceștia au fost scoși din armată.

Ofițerii din categoria D, inteligenți și leneși, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviți pentru cele mai înalte funcții de comandă. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut.

Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți pentru rolul de lider într-o organizație.