Ești conectat la Trupul lui Cristos?
„Cel fără prihană înverzește ca finicul și crește ca cedrul din Liban. Cei sădiți în Casa Domnului înverzesc în curțile Dumnezeului nostru.” – Psalmul 92:12-13

Pentru toți cei care fac parte din Biserica lui Cristos, din Trupul Lui, din Mireasa care îl așteaptă pe Mirele Isus, perioada aceasta este foarte dificilă din cauză că nu există posibilitatea „părtășiei”, a întâlnirii și legăturii frățești. Simți lipsa părtășiei?
Suntem cu toții conștienți că viața noastră pe pământul acesta este un proces continuu de creștere. Dar unul din elementele cruciale necesare pentru a crește spiritual și pentru a clădi o viață spirituală puternică este comuniunea cu alți credincioși. Procesul acesta de maturizare și dezvoltare se desfășoară cel mai bine atunci când înțelegem rostul întâlnirii bisericii și părtășiei cu alți credincioși. Trebuie să știm că Duhul Lui Dumnezeu este prezent când Trupul Său se adună și ne întărește duhul în măsura în care descoperim bucuria și necesitatea închinării corporative. Dumnezeu își iubește Trupul de Credincioși și este o încântare pentru inima Tăticului nostru când ne adunăm cu toții în locul destinat pentru ziua de închinare și studiem Cuvântul Lui Dumnezeu și avem părtășie. Nu doar că Îi place – dar Îi place când nouă ne place! De altfel, conceptul de viață de biserică și adunare la un loc în Numele Lui a fost ideea Sa încă din vechime. Dar în Biserică Duhul Sfânt realizează părtășia credincioșilor pentru că nu putem supraviețui ca și creștini singuri ci avem nevoie de resursele spirituale care ne sunt oferite atunci când ne strângem laolaltă în credință.
Niciodată să nu subestimezi minunile care se petrec în interiorul tău atunci când te aduni cu alți credincioși în Numele Său. Când Cuvântul Lui Dumnezeu este predicat, tu crești. Când te afli în închinarea corporativă, roadele Duhului din viața ta sunt îmbogățite. Când dai zeciuiala și darul de bună voie, capacitatea ta de a avea impact pe termen lung crește exponențial. Când decizi în mod proactiv să începi relații sănătoase cu bărbați și femei care au ales să-L slujească pe Dumnezeu din toată inima, amărăciunea și mânia se depărtează de tine. Este adevărat că nu există biserici perfecte pentru că nu există oameni perfecți. Dacă sentimentele îți sunt rănite în părtășia bisericii, decide să umbli în iertare și binecuvintează persoana care ți-a greșit. Dumnezeu te va întâlni în comuniunea bisericii într-un mod în care El dorește să o facă numai acolo. A dori și a căuta părtășia bisericii nu înseamnă legalism ci este o alegere sănătoasă benefică pentru prezentul tău și pentru viitorul tău!
Ce se întâmplă acum când nu ne putem întâlni fizic? Prin inteligența dată oamenilor, Dumnezeu a pus la dispoziția noastră tehnologii avansate care ne ajută să fim împreună chiar dacă suntem fiecare în casele noastre. Da, este adevărat că nu există o legătură fizică, dar ne vedem și putem studia și asculta Cuvântul în timp real, cu persoane reale prin legătura internetului. Într-adevăr nu există o modalitate perfectă de a face asta. Dar în mod creativ, noi reușim să fim Biserică și astăzi. Duhul lui Dumnezeu este prezent în întâlnirea noastră și Dumnezeu interacționează cu fiecare dintre cei prezenți. Este harul lui Dumnezeu care realizează părtășia așa cum nu ne-am fi imaginat altă dată. Iar când vom reuși să ne reîntâlnim fizic, în adunare, părtășia va fi cu mult mai dulce și o vom prețui mult mai mult.
Ești tu acum conectat la Trupul lui Cristos? Nu cumva din cauza unor obiecții nefondate refuzi să rămâi în Adunarea lui Dumnezeu?