Fii autentic! Cea mai mare provocare a conducătorilor sau liderilor din vremea asta. Ne-am obișnuit să copiem, să imităm, să împrumutăm și chiar dacă oferim sursa, tot lipsiți de autenticitate suntem. Fără sa vrem, trăim într-o eră copy/paste care ne golește de orice urmă de originalitate și nu ne oferă spațiu pentru a ne exprima liber de frică să nu greșim, sau de frică să nu fi spus altcineva același lucru înainte.

Stop! Mă scuzați vă rog! Eu sunt cel în cauză; aici exprim practic ce trăiesc eu, dar am pus tot paragraful la plural pentru că mă ajută să mă simt mai bine dăcă cred că ar mai fi și alți lideri care trec prin aceleași frământări ca și mine. Și după cum se vede, majoritatea postărilor mele sunt articole scrise de alții. Iar acum vă rog să mă înțelegeți! Sunt atâția conducători de talie națională sau internațională de la 1 până la 3 click-uri distanță, încât este greu nu te lași influențat. Cum să îmi permit să cred că pot să fac o afirmație mai bună decât “fratele X” care este un conducător cunoscut, sau promovat si respectat la nivel national, sau care scrie postări pe blog care sunt vizionate de mii sau chiar zeci de mii de vieweri.  Cum să încerc să fac un lucru care nu a fost întâi verificat de “Y”, lider internațional care mai și apare proiectat pe ecran la majoritatea GLS-urilor. Nu-i așa că am dreptate să mă îndoiesc de capacitatea mea de a rosti sau de a face ceea ce gândesc sau visez?

Am găsit însă la Leadership Freak un articol foarte interesant care vrea sa ne ajute pe noi, “puii de lider” să ne păstrăm sănătatea mintală și integritatea organizațională. În plus, în tot acest amalgam de self-doubts, mai afirmă că poți fi și autentic. Așa să fie?

Ce ziceți? Are you with me?

Authenticity: 7 Ways to Navigate Self-Doubt.